Finisarea textilelor include toate procesele mecanice și chimice aplicate pentru îmbunătățirea capacității de utilizare a textilelor, cu excepția celor legate direct de colorare. Finisarea urmărește să facă țesătura mai atrăgătoare, funcțională și pregătită pentru utilizarea finală. Procesele pot varia de la tratamente pregătitoare, cum ar fi albirea înainte de vopsire, până la tratamente care îmbunătățesc aspectul (cum ar fi glazurarea), ajustează textura (cum ar fi calibrarea) sau sporesc performanța (cum ar fi preretragerea). Țesăturile proaspăt produse, adesea numite "produse gri" sau "greige", tind să fie murdare, grosiere și neatrăgătoare, necesitând o finisare semnificativă pentru a se transforma într-un produs de dorit.

Metode de bază de finisare a textilelor

Din punct de vedere istoric, finisarea textilelor presupunea procese manuale simple, perfecționate de artizani, în special în Anglia și Scoția. Finisarea modernă a textilelor a evoluat semnificativ datorită cercetărilor aprofundate și inovațiilor tehnologice. Să explorăm câteva dintre metodele cheie.

Tratamente pregătitoare

Înainte de orice proces major de finisare, anumite tratamente pregătitoare sunt esențiale pentru a elimina impuritățile și reziduurile de fabricație, făcând țesătura potrivită pentru îmbunătățirea ulterioară. Aceste tratamente pregătitoare includ:

• Burling și Mending:După inspecția inițială, defectele precum bavurile, firele libere, găurile și rupturile sunt corectate manual. Acest proces asigură că țesătura este lipsită de defecte înainte de a intra în etapele ulterioare de finisare.
• Curățare:Această etapă curăță produsele gri, îndepărtând murdăria, uleiurile și alte reziduuri de la producția de fibre. Se asigură că țesătura este curată și pregătită pentru procesele ulterioare.
• Albire:Albirea îndepărtează culorile naturale (cum ar fi nuanța bronzată a inului) pentru a obține o bază albă uniformă sau pentru a pregăti țesătura pentru vopsire. În funcție de compoziția fibrei, albirea se realizează prin oxidare (prin oxigen) sau reducere (prin hidrogenare). De exemplu, bumbacul este de obicei albit folosind peroxid de hidrogen alcalin, în timp ce lâna necesită oxidanți acizi sau ușor alcalini.

Procese de finisare mecanică și chimică

Odată ce tratamentele pregătitoare sunt finalizate, țesăturile sunt supuse diferitelor procese mecanice și chimice pentru a le îmbunătăți aspectul, textura și funcționalitatea.

Îmbunătățirea aspectului

• Mercerizare:Aplicat bumbacului și unor amestecuri de bumbac, acest proces crește strălucirea, rezistența și afinitatea colorantului prin scufundarea țesăturii într-o soluție de sodă caustică și apoi neutralizarea acesteia cu acid. Mercerizarea provoacă o umflare permanentă a fibrei, făcând-o mai atractivă și mai vibrantă.
• Somnul și tunderea:Spălatul ridică o suprafață catifelată pe țesături precum lână, bumbac și raioane filate, adăugând căldură și o textură moale. Tunderea taie această suprafață ridicată la o înălțime uniformă, rafinând textura și creând modele sau desene specifice.
• Periajul:Acest proces utilizează role cu peri pentru a îndepărta firele libere și a îmbunătăți netezimea suprafeței. De asemenea, ridică un strat, oferind o atingere mai moale, în special în cazul țesăturilor tricotate și țesute.
• Singeing:Cunoscut și sub numele de gazare, acest proces implică arderea fibrelor libere pentru a crea o suprafață netedă și uniformă. Este o etapă crucială pentru fire și țesături, reducând puful și îmbunătățind aspectul final.
• Calandrare:Un proces final care implică trecerea țesăturii între role încălzite pentru a crea o suprafață netedă, lucioasă. Variante precum moiréing, embossing și glazing adaugă efecte decorative, precum modele ondulate, desene în relief sau suprafețe lucioase.

Îmbunătățirea calităților tactile

• Mărime:Acest proces implică aplicarea unor compuși precum amidonul, gelatina sau argila pe țesături, formând o peliculă în jurul fibrelor pentru a adăuga greutate, croială și luciu. Cu toate acestea, majoritatea agenților de încolțire sunt temporari și pot dispărea după spălare.
• Înmuierea:Diferiți agenți, cum ar fi dextrina sau glicerina, sunt aplicați pentru a face țesăturile mai moi. Tratamentele de înmuiere pot crește, de asemenea, capacitatea de absorbție a țesăturilor.

Îmbunătățirea performanței

• Controlul micșorării:Contracția prin compresie, tratamentul cu rășină și metodele de termofixare controlează contracția țesăturii. Contracția prin compresie presupune umezirea și relaxarea țesăturii sub presiune, făcând-o mai netedă și mai durabilă. Rășinile și termofixarea ajută la stabilizarea fibrelor sintetice, cum ar fi poliesterul și nailonul, pentru a minimiza contracția.
• Durable Press:Această tehnică conferă păstrarea formei, rezistență la încrețire și rezistență la încrețire, permițând țesăturilor să își păstreze aspectul după spălare și uscare. Metodele de presare durabile pot fi fie procurate (înainte de construcția îmbrăcămintei), fie postcardate (după construcția îmbrăcămintei).
• Impermeabilizare și respingere a apei:Aceste tratamente închid porii țesăturii pentru a face țesăturile impermeabile la apă sau rezistente la pătrunderea apei. Impermeabilizarea este utilizată pentru pelerine de ploaie, în timp ce hidrofobizarea permite țesăturii să rămână respirabilă, eliminând în același timp apa.
• Rezistența la flacără:Țesăturile pot fi tratate cu finisaje ignifuge sau rezistente la foc, care le permit să reziste expunerii la căldură sau flăcări. Aceste finisaje variază în funcție de tipul de țesătură și de nivelul de protecție la foc dorit.

Concluzie

Finisarea textilelor transformă țesăturile brute în produse gata de consum prin îmbunătățirea aspectului, texturii și performanței acestora. Cu ajutorul progreselor tehnologice și al formulărilor chimice, aceste procese continuă să evolueze, răspunzând nevoilor diverse ale industriei textile și ale consumatorilor finali. De la a face țesăturile mai netede, mai moi și mai colorate până la a le spori durabilitatea și proprietățile funcționale, finisarea rămâne o etapă crucială în fabricarea textilelor.